Cele mai evoluate dispozitive de biorezonanță
Află dezechilibrele energetice pe care le ai! Diagnostic energetic precis și rapid
Echilibrare eficientă a organismului
Ce obțineți de la o testare prin biorezonanta cu aparatul medical Rayocomp PS1000 polar evolution?
Un diagnostic energetic precis și rapid plus o scurta echilibrare a tot ce testam.Aflați exact dezechilibrul energetic din corp care va cauzează simptomele fizice și emoționale, pentru ca suntem orientați/focusați într un mod holistic spre găsirea cauzei și eliberarea efectului prin metode diferite, blânde dar foarte eficiente.
Noul program de biorezonanta RAH permite o diagnosticare energetica mult mai performanta, cu care putem efectua atât o investigare generala a întregului corp, cat si o testare amănunțită pe diferite sisteme ale organelor(digestiv, circulator, hormonal,musculoskeletal,urogenital, ORL,imunitar,cardiovascular, nervos etc) patogeni (viruși, paraziți, fungi, bacterii), substanțe vitale (vitamine, minerale, aminoacizi, probiotice) celule stem, metabolism, substanțe din mediu care fac rău (pesticide, ierbicide, insecticide) metale grele (mercur, plumb, cadminiu) chakre, meridiane energetice, săruri tisulare, remedii florale Bach, enzime, echilibru acid-alcalin, poluare electrica și geopatogena etc.
Dupa terminarea investigației prin biorezonanta medicala, va propunem un protocol de tratament cu: ședințe de biorezonanta, săruri tisulare, remedii florale si/sau terapii energetice.
Rayocomp PS 1000 Evolution
Bazându-se pe conceptul lor holistic, Rayonex a dezvoltat unul dintre cele mai utilizate aparate, modelul polar Rayocomp PS 1000 EvolutionO gamă largă de accesorii și în special nou-dezvoltatul RAH (Rayonex Analysis and Harmonizing System) au completat sistemul.
RAH este rezultatul colaborării a peste 30 de experți în lume și este actualizat constant.
Pentru a finaliza spectrul, importanța unei locuințe sănătoase pentru oameni sănătoși în ceea ce privește neutralizarea sarcinii radiațiilor electromagnetice și de înaltă frecvență și a stresului geopatic în organism este un alt pilon al filozofiei Rayonex, reprezentat de o varietate de dispozitive de formare a biocâmpului . Până în prezent, există peste 5500 de medici, naturopati si terapeuti in Germania. In peste 34 de tari din întreaga lume se utilizeaza aparatul Rayocomp PS1000 Polar.
Programele de testare cu biorezonanta
Mai jos puteți vedea o imagine de ansamblu a investigațiilor pe care le putem face cu aparatul de biorezonanta, testarea fiecărui sistem în parte fiind mult mai complexa.tulburari de somn, insomnie intre orele 21:00-23:00, 23:00-1:00, dificultate in adormire intre 1:00-3:00, dificultate in adormire si trezire intre 3:00 si 5:00
alzaihmer, parkinson, nevralgie, screloza multipla, degenerare nervoasa, degenerare nerv, screloza laterala amiotrofica, traumatisme craniene, amnezie, migrene, dureri de cap
leziuni, fractura osoasa,inflamarea osului, pinten calcanean, vanatai, ruptura sau inflamarea muschiului, leziuni ale ligamentului, ligament intins, inflamatii ale ligamentului, hernie inghinala, artroza, bursita, dureri de spate, coloana vertebrala, osteoporoza, rahitism, sciatica, fibromialgie, stocarea acidului hialuronic, inflamatii articulare
esofagita, gastrita acuta, gastrita cronica, gastrita (tip A, B, C), ulcer gastric, ulcer duodenal, colita ulcerativa, diverticul, sindrom intestin iritabil, constipatie, boala Crohn's, hepatita, degenerare a ficatului, probleme de formare si curgere a bilei, inflamatia tractului biliar, calculi biliari, tulburarea functionala exocrina a pancreasului
detoxifiere de metale grele (cadmiu, plumb, mercur), inflamarea vaselor limfatice, degenerarea vaselor limfatice, limfadenita, probleme cu circulatia limfei, amigdalita acuta, edem limfatic, întărirea splinei, întărirea glandei timusului, apendicită, detoxifierea dupa efectele vaccinarii, detoxifierea dupa efectele reumatismului
insuficienta cardiaca stânga și dreapta, angina pectorala, creșterea capacității cardiace, arteroscleroza, afectarea aportului sanguin arterial, insuficienta venoasa a aportului de sânge, inflamarea vaselor de sânge, degenerarea vaselor de sânge, tulburări ale reglării tensiunii arteriale, hipertensiune arteriala, hipertensiune renala, hipotensiune arteriala , întărirea miocardului, tulburări cardiace psihogene
sinuzita acuta și cronica, bronșită acută și cronică, laringita, faringită, astm bronhic, pneumonie bacteriana și atipică, rinită acută, tuse, polipi nazali, mucozități în exces
reglare hormonala hormoni feminini, dereglare balanta hormonala feminina, reglarea de baza a echilibrului hormonal feminin sau masculin, hipertireoza, hipertiroidism, hipotiroidism, hiper si hipo funcția paratiroidei, hipo si hiper functia cortexului suprarenal, hiper și hipo funcția medularei suprarenale, sindrom premenstrual, probleme cu menopauza, tulburări funcționale endocrine și exocrine, organe feminine, ovarita, endomestrioza, vaginita și mastita, organe sexuale masculine: prostatita și probleme cu potenta
psoriazis, neurodermatita, arsuri solare, dermatita de contact (alergica), urticarie, micoza fungica, depigmentarea pielii, epidermatomicoza, licheni
detasare de retina, cataracta, glaucom, degenerare maculara umeda, degenerare maculara uscata, conjunctivita, chalazion
insuficienta renala, glomerulonefrita (membranoasa, tubulointerstitiala), nefroza, nefronitiaza (pietre la rinichi), pielonefrita, cistita, diabet renal, eliminarea apei, scleroza arterei renale, uretrita, nefropatie diabetica
tiuit (tinitus), otita externa, otita medie acuta, boala Menier, pierderea auzului acut
maxilar superior, maxilar inferior, dinți de lapte copii
Patologii: chist maxilar, durere acuta de dinți, parodontita, parodontoza, gingivita, granulom apical, profilaxia cariilor dentare, probleme dinți de lapte
Patologii: chist maxilar, durere acuta de dinți, parodontita, parodontoza, gingivita, granulom apical, profilaxia cariilor dentare, probleme dinți de lapte
salpingita, ovarita, endometrioza, vaginita, mastita, uscăciune vaginala
tulburare funcționala a glandei prostatice, prostatita, creșterea potentei
tulburari ale metabiolismului proteinelor, tulburarea metabolismului carbohidtrat, tulburarea metabolismului grasimii, guta, diabetul zaharat, prioni (unul din factorii favorizanti ingrasarii)
enzimele inimii, enzime respiratorii, enzime ale rinichilor și organelor urinare, enzime digestive, enzime ficat, vezica biliară, pancreas, enzime metabolism, enzime sistem locomotor, enzime sistem nervos, enzime piele și păr, enzime metabolism tiroidian
celule stem, plasmă, leucocite, trombocite, sistem de coagulare, anemie hemoragica, anemie cauzata de o tulburare a eritropozei (anemie renala, anemie aplastica, anemie cauzata de sindrom mielodisplazic, anemie feripriva, anemie cu deficit de D12, cu deficit de B6, cu deficit deacid folic, cu deficit de vitamina C, cu deficit de proteine), degenerarea măduvei osoase, inflamația măduvei osoase, suplimentarea cu oxigen, policitemie
creșterea capacității de apărare, ridicarea apărării nespecifice, ridicarea apărării specifice, fagocitoza, programul de alergii complet, intoleranta la fructoză
Terapie completă cu echilibrare prin biorezonanță după protocolul Dr. Hamada
în urma testării cu programul Dr. Hamada
Program Dr. Hamada
Doctor Hamada este urolog din Osaka, Japonia, care a dezvoltat un program special de imbunatatire a fertilitatii feminine si masculine cu aparatul Rayocomp PS 1000 Polar. Pe parcursul tuturor investigatiilor si tratamentelor, Dr. Hamada a ajutat foarte multe femei sa ramana insarcinate si a depistat cauze pentru care infertilitatea a atins pragul critic.In acest program testam:
- genele de rezistenta (toate cele 10 grupe)
(programul de echilibrare pe genele de rezistenta ajuta imunitatea)
- funcția sexuala
- libido
- energia sexuala
- glandele hormonale sexuale
Testări complete pentru
- tulburări de erecție,- gene de rezistență (10 grupe)
- funcția sexuala feminină
- libido-ul și energia sexuală
- stimularea sexuală din cortexul cerebral
- tulburări de reproducere ale bărbatului (erecția, prostatita, producția de spermă, tulburări de erecție)
- tulburări de reproducere feminină (vaginita, cervicita, endometrita, metrita, disfuncții ovariene, mastita, dismenoree, reglarea funcțională a arterei uterine)
- hormoni: testosteron, androsteron
- neurotransmițători, serotonina, dopamina, câmp de interferenta endocrina
- libifenol A, distenol A,
- detoxifierea câmpului de interferență endocrină
„Farmacia Naturii” cu cele 27 săruri tisulare. Testarea celor 27 săruri tisulare Schuessler complet
Testare remedii florale Bach complet. Transmite corpului energia florilor
Detoxifiere și îmbunătățirea metabolismului, detoxifiere intracelulara
- detoxifiere sânge, sistem limfatic, ficat, piele, rinichi
- detoxifiere sânge, sistem limfatic, ficat, piele, rinichi
Testare completa cu biorezonanță a celor 12 meridiane
Tratament cu biorezonanță pentru armonizarea energetică a chakrelor
Testare completa substanțe vitale minerale, asimilarea nutrienților, o buna echilibrare metabolica, carenta de vitamine, carenta de minerale
substanțe vitale: minerale, vitamine (solubile în apă, insolubile în apă), probiotice (12 probiotice), acizi grași, aminoacizi (aminoacizi esențiali și non-esențiali)
substanțe vitale: minerale, vitamine (solubile în apă, insolubile în apă), probiotice (12 probiotice), acizi grași, aminoacizi (aminoacizi esențiali și non-esențiali)
- poluare electrica si magnetica: poluare de mobil, Wireless, Bluetooth, Transmisii din satelit, WLAN, WIMAX, Tetraboss, X-rays, ultrasound, radioactivitate
- poluare geopatica (vene de apa subterane, retele Hartmann, intersectia Hartmann, linia retelei Curry, intersectia retelei Curry, linia retelei Benker, intersectia retelei Benker)
- poluare geopatica (vene de apa subterane, retele Hartmann, intersectia Hartmann, linia retelei Curry, intersectia retelei Curry, linia retelei Benker, intersectia retelei Benker)
Testare metale grele, venin păianjeni, substanțe din mediu.
Substanțe care fac rău (metale grele: mercur, cupru, cadmiu; venin de păianjen și șerpi; pesticide, geno-toxine, toxine din mediul extern (DTT, benzen, bifenol, glifosfati, fum de țigară)
Substanțe care fac rău (metale grele: mercur, cupru, cadmiu; venin de păianjen și șerpi; pesticide, geno-toxine, toxine din mediul extern (DTT, benzen, bifenol, glifosfati, fum de țigară)
viruși complet (virus cu dubla tulpina DNA virus, virus cu o singura tulpina DNA, virus cu o singura tulpina RNA, virus cu genom ARN cu tulpina negativă, tulpina dublă ARN, veruci)
paraziți complet (viermi cârlig, viermi cilindrici, trematode, tenii, protozoare, căpușă, păduchi, paraziți transmiși de căpușa, dermatofagoide, demodec spondicular si demodec canin)
bacterii complet (categorii: coco-bacili complet, streptococul și stafilococul, bacterii în forma de tija, enterobacterii complet, nicoplasma, spirochete complet, bacterii intracelulare, alte bacterii)
fungi complet (ciuperci de mucegai, toxinele fungilor de mucegai, fungi de drojdie, fungi negri, dermatite filamentoase, micoze, alți fungi)
Alte sisteme pe care le testăm complet
….. protecție cromozomi complet
….. celule și țesuturi ale sângelui (nucleul celulei, elastina, țesuturi epiteliale, țesutul conjunctiv, țesuturile nervoase, membranele mucoase)
….. producția de ATT – dacă un organ e bolnav și nu are destul ATT, nu se poate vindeca, dar simulând energia (de exemplu dacă sunt probleme la plămân, simulând energia, plămânul începe să se vindece)